Byzantium

După dispariţia lui Iustinian, cel care a fost ultimul împărat roman, primul împărat bizantin, împăraţii posteriori lui Iustinian au făcut şi ei constituţii prin care au modificat parte din legislaţia în vigoare în timpul lui Iustinian, astfel încât odată cu trecerea timpului dreptul lui Iustinian începe încetul cu încetul să se modifice, încât erau necesare noi compilaţii atât pentru inserarea noilor constituţii, cât mai cu seamă pentru punerea la curent a legislaţiei cu practica zilei.

Ecloga isaurienilor (sec. al VIII-lea).

Prima compilaţie, numită Ecloga (Alegere de legi făcută în prescurtare), a fost făcută de împăratul Leon III Isaurianul (717-741) care a făcut să se redacteze un rezumat după legislaţia iustiniană, conţinând regulile de drept în vigoare în timpul său, însă despre acest cod s-a spus că, după moartea împăratului, nu a prea fost aplicat în practică datorită modului arbitrar cu care se procedase în ceea ce priveşte alegerea, prescurtarea şi parafrazarea textelor. Totuşi, cercetări mai recente au demonstrat aplicarea dispoziţiilor din Ecloga isaurienilor, prin intermediul manualului lui Donici, până la 1 iunie 1928, când aplicarea Codului Civil Român a fost extinsă în Basarabia.

Începând din secolul al VIII-lea, compilaţia lui Iustinian este tot mai puţin adaptată la nevoile practicii contemporane. Încă înainte de împăratul Leon al III-lea Isaurianul (717-741) legislaţia lui Iustinian începe să fie greşit înţeleasă şi rău aplicată în cele mai multe părţi ale Imperiului bizantin. Uneori dreptul cutumiar trecea, cât priveşte importanţa practică, înaintea Codului, Novelelor şi chiar a Digestelor. Prin urmare, se impunea tot mai mult prelucrarea vechii legislaţii iustiniene de limbă latină într-o formă nouă care, scrisă în limba greacă, să reflecte schimbările sociale intervenite în societatea bizantină după moartea lui Iustinian.

Această nouă legiuire întocmită de o comisie numită de împăratul Leon al III-lea Isaurianul a fost probabil publicată în anul 726 sub numele de Ekloge ton nomon (în latineşte: Ecloga), adică „Extrase din legi”, având însă ca izvoare de bază tot legislaţia lui Iustinian: Codul, Digestele, Institutele şi Novelele. Din titlu rezultă că noua leguire a fost întocmită „în scop de ameliorare” a situaţiei legislative prezente.

În introducere se arată că legile promulgate de împăraţii anteriori nu sunt întotdeauna înţelese bine, iar alteori sunt rău interpretate, în special de cei care nu locuiesc în capitala „ocrotită de Dumnezeu”.

Pe de altă parte, existau numeroase contradictii între diversele constituţii promulgate după Iustinian şi până la împăratul Leon al III-lea Isaurianul de către împăraţii bizantini.

În general, Ecloga este însufleţită de ideea de dreptate şi echitate socială, fapt ce se explică prin dorinţa împăratului de a remedia unele stări de lucruri negative, abizurile unor potentaţi feudali, care, primejduind guvernarea centrală, ameninţau unitatea imperiului.

În acest sens Ecloga proclamă că judecătorii „trebuie să-şi infrâneze toate pasiunile omeneşti şi să ia hotărâri cu adevărat drepte, izvorând dintr-un raţionament limpede; să nu dispreţuiască pe cel ce se află în nevoie şi nici să lase nepedepsit pe cel puternic ce s-a dovedit vinovat... ei trebuie să se înfrâneze să primescă daruri”.

De aceea împăratul rânduieşte ca judecătorii să fie plătiţi din tezaurul imperial, poruncindu-le să nu primească nimic de la cei ce se înfăţişează la judecată pentru ca să nu se îndeplinească prezicerea profetului „vindeţi judecata pe bani” (Amos 2.6).

Deşi avea ca izvoare de bază textele lui Iustinian, legiuirea aducea în multe privinţe soluţii juridice noi impuse de practica judiciară a vremii sau de cutumele locale care uneori se generalizaseră.

Pe de altă parte, numeroasele trimiteri la scrierile ecleziastice cu menirea de a întări valoarea unor reguli juridice comune denotă transformarea lentă a spiritului laic ce domina dreptul roman şi cea mai mare parte a legislaţiei lui Iustinian, într-unul creştin, caracteristic lumii medievale.

Supusă de mai multe ori unor modificări a căror date sunt controversate (ultima având loc probabil în Italia meridională, în secolul al XII-lea), Ecloga a servit până la urcarea pe tron a familiei domnitoare macedonene (867) şi ca manual de învaţământ, înlocuind cel puţin în parte Institutele lui Iustinian.

Ecloga, fiind un rezumat nu lipsit de oarecare inovaţii, nu a fost niciodată suficientă pentru soluţionarea tuturor cauzelor iar chiar contemporanii promulgării sale au trebuit să recurgă la dreptul lui Iustinian. Deşi Leon al III-lea Isaurianul nu o spune, el nu a intenţionat să abroge dreptul lui Iustinian, prefaţa Eclogei constituind o trimitere generală la acest drept care trebuia să rămână cel puţin un drept subsidiar.

Deşi Ecloga a fost formal abrogată sub dinastia macedoneană, ea a continuat să se aplice şi mai târziu în unele provincii din Imperiul bizantin, precum şi în estul şi sud-estul european, intrând într-o mai mare sau mai mică măsură în componenţa multor legiuiri din aceste regiuni. Astfel, pe cale indirectă, dreptul lui Iustinian, principalul izvor al Eclogei, a pătruns în unele legi din Rusia (Cartea călăuzitoare, Pravila rusă), Bulgaria (Lege pentru judecata mirenilor), şi România (parţial în Îndreptarea legii din 1652 şi în Manualul juridic al lui A. Donici din 1814).

Basilicalele (sec. al IX-lea).

Însă cea mai importantă compilaţie, după cea a lui Iustinian, a fost făcută din ordinul lui Leon VI Filozoful (886-912), fiul lui Vasile I Macedoneanul, compilaţie în care s-au contopit la un loc legislaţia lui Iustinian, manualul lui Vasile I Macedoneanul şi constituţiile edictate până promulgarea compilaţiei sale, compilaţie care poartă numele de Vasilicale sau Basilicale (Legiuirile Împărăteşti sau Pravilele Împărăteşti), monumentul cel mai complet al dreptului romano-bizantin. Ele sunt, în principal, o compilaţie şi un rezumat în limba greacă a tuturor lucrăilor publicate sub domnia lui Iustinian, adaptate la nevoile societăţii bizantine din secolul al IX-lea. De asemenea Leon Filozoful a publicat şi 113 novele.

Ulterior din ordinul împăratului Constantin VII Porfirogenetul (944-959) s-a realizat o noua ediţie a acestora. Basilicalele au trebuit să lupte mult timp pentru a se impune în faţa operei legislative a lui Iustinian, însă în orient începând cu secolul al XII-lea s-a generalizat opinia că legislaţia lui Iustinian nu mai era aplicabilă, exceptând ceea ce fusese receptat în Basilicale.

Novelele lui Leon al VI-lea Filozoful (sec. al IX-lea).

Opera legislativă a împăratului Vasile I Macedoneanul a fost continuată şi dusă la bun sfârşit de către fiul său, Leon al VI-lea Înţeleptul. Pe lângă Basilicale, acest împărat a dat şi un număr de 113 Novele în vederea reformării leguirilor anterioare.

Încredinţat fiind că legile sale sunt însăşi expresia justiţiei, Leon al VI-lea Înţeleptul, în prefaţa Novelelor sale, le recomandă judecătorilor pentru a fi aplicate, ceea ce nu înseamnă că aceştia nu pot prefera alte legi.

În Novela 1 Leon cel Înţelept pare a fi mai exclusivist, adică el încă lasă judecătorilor alegerea între legile vechi şi legile sale, însă interzice aplicarea legilor pe care el le-a abrogat în mod expres.

În aceaşi sens, prin Novela 116, Leon al VI-lea Înţeleptul îl blesteamă pe judecătorul care ar pronunţa o sentinţă „contra legilor în vigoare”, însă prin aceasta trebuie să înţelegem doar că judecătorul nu are dreptul de a judeca în mod arbitrar, adică contra legilor, nu că judecătorul nu are dreptul de a aplica, alegând dintre legi, pe cea care i se pare mai adecvată.

Acesta este sensul veritabil al textului şi adevăratul principiu al aplicării legilor la bizantini, iar în acelaşi sens Armenopol, care fusese judecător, în prefaţa Hexabiblului său - prefaţă scrisă în mod expres pentru judecători - scrie că judecătorii trebuie să ceară ajutorul lui Dumnezeu şi să studieze legile iar pentru aceasta el a adunat în manualul său cele mai utile şi cele mai frunoase legi strânse laolaltă precum într-o grădină cele mai frumoase flori. Astfel, Armenopol, în privinţa Novelei 116, explică că judecătorul trebuie să se pronunţe nu în mod arbitrar, ci în acord cu legiuitorii (legile).

Conceptul bizantin de lege apare mai târziu şi în Occident iar juriştii germani din secolul al XVII-lea susţineau că Novelele lui Leon trebuie preferate celor lui Iustinian în cazul în care acestea sunt mai bine motivate.

Trebuie menţionat faptul că conceptul bizantin de lege nu este, precum conceptul modern, un simplu ordin de a face sau de a nu face, ci este mai degrabă a învăţătură a ceea ce trebuie făcut sau nu. Această diferenţă este vizibilă în faptul că legea modernă este redactată prin simple dispozitive, în timp ce legea bizantină este în general motivată – legiuitorul modern cere să ne supunem fără nici o replică, în timp ce legiuitorul bizantin pare a vrea în primul rând să convingă.

Astfel se explică de ce Basilicalele lui Leon al VI-lea Înţeleptul au trebuit să lupte mult timp pentru a se impune în faţa operei legislative a lui Iustinian, şi de abia în orient, începând cu secolul al XII-lea, s-a generalizat opinia că legislaţia lui Iustinian nu mai era aplicabilă, exceptând ceea ce fusese receptat în Basilicale (într-un proces judecat de Curtea de Justiţie din Bizanţ în anul 1169 se precizează, pentru prima dată, din punct de vedere jurisprudenţial, că faţă de legile lui Iustinian numai Basilicalele au valoare de drept pozitiv - legis vigor).

Prin urmare, în legislaţia modernă judecătorul este un instrument de aplicare al legii, în timp ce în legislaţia bizantină el are o putere discreţionară. Pentru a aplica bine legea judecătorul trebuie să o cunoască iar apoi să aleagă măsura adecvată în speţă.

Astfel, legea modernă nu suportă existenţa dispoziţiilor contradictorii, căci existenţa acestora ar conduce la paralizarea judecătorului, în timp ce în legea bizantină poate fi concepută existenţa dispoziţiilor contradictorii, legea bizantină lăsând judecătorului facultatea de a alege în cunoştinţă de cauză.

Codul lui Matei Basarab (Îndreptarea legii) a fost aplicat mai mult de un secol, astfel că o sentinţă pronunţată de către Matei Ghica în anul 1753 în Moldova se întemeiază pe glava 290 a Îndreptării legii şi, printr-o interesantă coincidenţă, pe Novela 72 a lui Leon al VI-lea, sentinţa menţionând în mod expres că este vorba de „Novela lui Leon”. Un alt document (sentinţă) din 1753 este întemeiată pe Novela 42, reproducând-o după Armenopol. De asemenea un document dovedeşte că Novelele lui Leon al VI-lea au fost aplicate nu numai indirect, prin receptarea lor în alte coduri, ci şi direct: în anul 1744 într-un mare proces privind restituirea dotei, instanţa compusă din Mitropolit şi patru mari boieri face aplicarea Basilicalelor şi a „constituţiei 25 a împăratului Leon” - «ceea ce a fost dat de către părinţi fiicelor lor, din momentul în care acestea ies de sub puterea lor, legea ordonă ca ceea ce a fost dat să rămână la cei care l-au primit şi să nu se întoarcă înapoi (la cei care l-au dat)».

Aplicarea Novelelor lui Leon al VI-lea cel Înţelept în Moldova este confirmată oficial de către domnul Scarlat Calimach, în prefaţa codului său el enumerând Novelele lui Leon printre izvoarele dreptului bizantin ce au fost în vigoare în Moldova. La sfârşitul prefaţei Codului Calimach se precizează că cauzele civile vor fi judecate după noul cod iar celelalte cauze vor fi judecate, ca şi până atunci, potrivit Basilicalelor şi celorlalte cărţi de legi, astfel că Novelele lui Leon au rămas în vigoare în Moldova până la punerea în aplicare a actualului Cod civil român (1865).

Hexabiblul lui Armenopol (sec. al XIV-lea).

La mijlocul secolului al XIV-lea, în epoca Paleologilor, un jurisconsult numit Constantin Armenopol, judecător la Salonic, a rezumat legislaţia bizantină, cuprinsă în Basilicale şi în actele normative care le-au modificat până în 1345, sub forma unui manual, formă sub care a domnit dreptul bizantin până la Legiuirea Caragea în Ţara Românească (1818) şi până la Codul Calimach în Moldova (1817).

În practica judecătorească a Imperiului bizantin se aflau colecţii particulare de legi. De acelaşi fel este şi „Prohiron”-ul lui Constantin Armenopol. Acesta era un grec cunoscător de legi care a trăit în veacul al XIV-lea în timpul domniei împăraţilor Ion Cantacuzino şi Ion Paleolog. El a ocupat postul de judecător la Salonic. „Prohiron”-ul este scris pe la anul 1345. Altă denumire a lui este Hexabiblos-ul, deoarece el se compune din 6 părţi sau cărţi. La baza acestei opere este pus „Prohiron”-ul lui Vasile Machedoneanul. Materialul de bază este completat cu regulile extrase din „Ecloga” şi „Epanagoga”, din Basilicale (Sipopsis) şi din alte izvoare. Hexabiblos-ul lui Armenopol a fost introdus în viaţă în Grecia, în mod oficial, în anul 1830.

În prima carte a Hexabiblos-ului se dau noţiuni generale de drept, unele elemente de procedură civilă, precum şi noţiuni generale ale dreptului civil (de exemplu despre acte, despre convenţii, despre tranzacţiuni, despre forţări şi violări, despre cei minori, despre puterea părintească etc.). A doua carte cuprinde dreptul asupra bunurilor. A treia carte, dreptul obligaţiilor, a patra, dreptul de familie, a cincia, de moştenire, a şasea are un caracter amestecat, tratând de exemplu despre vătămare şi daune şi la rând cu aceasta unele obiecte ale dreptului penal. Cartea lui Armenopol, cel puţin prima ei jumătate, e scrisă foarte nesistematic. Aşa de exemplu în cartea a II-a, consfinţită dreptului asupra bunurilor, se spune despre impozite şi biruri către stat, despre navigaţie pe mare, despre adăpostul bisericesc, despre redarea libertăţii captivilor, despre eunuci etc. Expunerea păstrează urmele deciziilor concrete, practicii judecătoreşti a autorului. Mult mai sistematic este alcătuită a doua jumătate a Hexabiblosului.

La cartea lui Armenopol sunt alăturate două anexe: 1). legi de agricultură, alese din cărţile lui Iustinian, şi 2). diferite noţiuni juridice şi tehnice, întrebuinţate în textul cărţilor. Câteodată în unele ediţii ale lui Armenopol se mai anexează un manual despre căsătorii, întocmit de Alexandru Span, care conţine amănunte referitor la definiţia gradelor de rudenie şi calităţi.

În 1804 paharnicul Toma Carra din Moldova a tradus în neogreacă manualul lui Armenopol. De asemenea, Toma Carra ar fi trebuit să întocmească din Basilicale din însărcinarea lui Alexandru Moruzzi domn al Moldovei (1802-1806) un cod civil şi unul penal, însă în 1806 a decedat după ce întocmise doar materia persoanelor.